„Două subiecte au impact asupra oricui, indiferent dacă te interesează sau nu: SĂNĂTATEA şi BANII„, Morgan Housel, The Psychology Of Money
Aproape fiecare mentor specializat în finanțe personale sau coach financiar recomandă, de la primele şedinte one-to-one crearea unui Fond de urgență şi a unui Fond de siguranță. Voi detalia, în cele ce urmează: ce sunt, la ce le folosim, dar mai ales, unde putem să păstrăm aceste Fonduri. Să le luăm pe rând.
Fondul de urgență se păstrează în numerar
Vi s-a întâmplat să aveți nevoie de cash, pentru diverse situații URGENTE? Cum ar fi: pentru instalator, pentru o consultație la medic, pentru a achita un colet, pentru a plăti la magazinul din colțul străzii sau la restaurant, când nu poți plăti cu cardul din cauză că aplicația băncii este „indisponibilă temporar”?
Pentru astfel de situații şi altele similare trebuie să ai un Fond de urgență, care se păstrează, de regulă, în numerar, în casă. Sau… în contul curent, adică „pe card”. Puşculița pentru situații de urgență poate fi de 1.000-2.000 de lei. Poate chiar 2.500. Nu mai mult. Suficient cât să te scoată dintr-o situație cu adevărat urgentă şi neprevăzută.
Fondul de siguranță, pârghia ta financiară pentru 6-12 luni
Este o suma de bani pe care o puteți economisi pentru a va simți ÎN SIGURANȚĂ FINANCIARĂ, atunci când se produce un risc: dacă rămâneți temporar fără serviciu, dacă aveți un accident de maşină şi intrați în incapacitate temporară de muncă etc.
Aceşti bani puşi deoparte sub forma Fondului de siguranță vă vor ajuta să depăşiți momentele dificile şi să aveți suficienți bani care să acopere cheltuielile lunare timp de câteva luni sau chiar un an. Efectul acestui Fond asupra celui care îl constituie este unul psihologic: nu te panichezi că vei rămâne fără finanțe o perioadă, indiferent de situație.”Antrenorii” de finanțe personale recomandă ca Fondul de siguranță să fie constituit la nivelul a 3-6 salarii lunare.
Eu aş recomanda să vă constituiți acest Fond la nivelul a 6-12 salarii nete lunare. De ce? Pentru că siguranța ta financiară este şi mai clară, dacă economiile ți-ar ajunge să suporți cheltuielile curente pentru o perioadă mai lungă de timp. De exemplu, dacă ai un salariu net de 4.000 de lei pe lună, atunci Fondul de siguranță ar trebui să fie de 24.000-48.000 de lei.Tot ce reuşiți să economisiți peste aceste fonduri puteți investi în diverse instrumente financiare, în funcție de toleranța față de risc şi de aşteptările privind randamentul: în acțiuni listate pe Bursă, în ETF-uri, în obligațiuni corporative, în imobiliare şi altele.
Unde păstrăm Fondul de siguranță
Acum că am explicat ce este Fondul de siguranță, să vedem unde şi cum îl păstrăm, astfel încât capitalul să nu fie erodat de inflație.În primul rând, banii trebuiesc depozitați în instrumente financiare sigure, care să vă permită să aveți acces rapid la acele resurse financiare. În al doilea rând, ar fi indicat ca Fondul de siguranță să fie bine plasat, astfel încât să nu se devalorizeze în timp.
Păstrați Fondul de siguranță în LEI şi EURO
Ați putea păstra banii diversificat, în euro şi lei, la instituții financiare diferite. O parte (jumătate) din Fondul de siguranță poate fi păstrat în euro, pentru a evita devalorizarea în timp. Dar, atenție la comisioanele bancare! Alegeți o bancă unde comisioanele sunt mai mici, iar retragerea din depozit înainte de termen nu vă produce pierderi mari din portofoliu. In conditiile in care bancile acorda o dobanda nesemnificativa pentru depozitele in euro, aveti alternativa sa depuneti economiile in euro la C.A.R., unde nu exista taxe, nici comisioane, si nici impozit pe castigul din dobanda.
Economiile în euro pot fi făcute şi la CAR ECONOMIA, care este prima casă de ajutor reciproc din țară (din câte ştim noi), care atrage economii în euro şi care acordă o dobândă de 2,5% pe an. Comisioanele la CAR ECONOMIA sunt… ZERO!
Fondul în lei depus la CAR – cel mai profitabil instrument de economisire al momentului
Dacă nu ați constituit fond social în euro la CAR ECONOMIA, atunci cealaltă jumătate din Fondul de siguranță poate fi plasată sub forma economiilor în lei, la CAR ECONOMIA. Dobânda acordată de noi la fondul social în lei este de 7,5% pe an, cu capitalizarea lunară inclusă. Banii pot fi retraşi oricând, fără a pierde dobânda acumulată. Aveți acces oricând la bani, iar câştigul din dobânda acordată de CAR-uri nu se impozitează, conform legislației fiscale aplicabile.
În acest moment, în ciuda inflației crescute, economisirea la CAR reprezintă cel mai important instrument financiar care face ca Fondul de siguranță depus să nu se devalorizeze în timp. Chiar dacă nu acoperă strict acum rata inflație actuale (care poate fi tranzitorie), economiile în lei păstrate la CAR ECONOMIA îşi dublează valoarea nominală în aproximativ 10 ani, datorită efectului dobânzii compuse sau capitalizate.
În fiecare an de când noi activăm pe piață, câştigul din dobânda acordată de CAR pe an a depăşit inflația medie anuală. În timp, cum spuneam, datorită dobânzii compuse, banii se înmulțesc aducând un câştig real pozitiv, deci peste rata inflației. Ceea ce… “bate” orice produs de economisire existent pe piață, în acest moment.